Acum la Digi FM Nono Semen MAROON 5 FEAT CHRISTINA AGUILERA - Move like Jagger

Nicuşor Dan depune luni jurământul de președinte, în plenul comun al Parlamentului

Nicușor Dan
Nicușor Dan / Foto: Profimedia

Preşedintele Nicuşor Dan depune luni, 26 mai, de la ora 12.00, jurământul în plenul comun al Parlamentului, au decis Birourile Permanente reunite ale celor două Camere.

Şedinţa solemnă a Parlamentului în care Nicuşor Dan va depune jurământul ca şef al statului va începe luni, la ora 12.00. La şedinţă sunt invitaţi reprezentanţii Executivului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice, europarlamentari.

Va participa şi Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv, Comisar european pentru drepturi sociale şi Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Potrivit Constituţiei, candidatul a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituţionallă depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
audiente radio 2025 770x440
Digi FM are cea mai mare creștere de audiență dintre toate radiourile...
KV Parteneri - DIGI FM_4x5web
Conferința OPEN MINDS revine în 4 iunie cu peste 50 de speakeri și...
Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu: Violenţa împotriva femeilor atinge cote alarmante...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, întrebat ce îl reţine în prezent pe Ilie Bolojan să accepte funcţia de premier...
maia sandu si nicusor dan
Maia Sandu, după ce l-a primit pe Nicușor Dan la Chișinău: "Mă bucur că în fruntea României...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: "E posibil ca premierul să fie desemnat săptămâna aceasta"
regele felipe si nicusor dan
Nicușor Dan și regele Felipe al Spaniei, vizită la Cincu: "Forţele noastre militare cooperează...
Te-ar putea interesa și
Radu Burnete
Radu Burnete, despre negocierile de la Cotroceni: „Procesul este unul serios şi aplicat, motiv...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, în vizită oficială la Chişinău, marți. Preşedintele român va fi primit de Maia...
The King inaugurates the 'South Summit 2025' under the motto "On the move".
Regele Spaniei, în România. Va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu împreună cu...
Reacția ironică a unui fost ministru după lovitura de la 7 metri a lui Nicușor Dan/ Foto: Captură video
Reacția ironică a unui fost ministru după lovitura de la 7 metri a lui Nicușor Dan: „Cât...
Partenerii noștri
DigiSport Decizia luată de UTA, după ce Dinamo, CFR și Hermannstadt au început licitația pentru Valentin Costache
Decizia luată de UTA, după ce Dinamo, CFR și Hermannstadt au început...
PeRoz Regina Rania a Iordaniei, mesaj emoționant pentru soțul ei, la împlinirea a 32 de ani de căsnicie: „Cum să nu mă sprijin pe inima ta?”
Regina Rania a Iordaniei, mesaj emoționant pentru soțul ei, la împlinirea...
Film Now Arnold Schwarzenegger, împreună cu cei cinci copii la premiera noului sezon din „FUBAR”. Și ginerele i-a fost alături
Arnold Schwarzenegger, împreună cu cei cinci copii la premiera noului...
Digi World Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute: „Moartea nu e sfârșitul!”
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte...
ProFM Tino, unul dintre gemenii lui Ricky Martin, cerere inedită pentru tatăl lui. Cum a reușit puștiul de 16 ani să-și cucerească fanii
Tino, unul dintre gemenii lui Ricky Martin, cerere inedită pentru tatăl...
Digi Life O străbunică din Japonia, care a cucerit internetul cu pozele ei năstrușnice, a murit la 97 de ani. A pozat pe mătură ca Harry Potter, în costum de câine sau de zână
O străbunică din Japonia, care a cucerit internetul cu pozele ei...
Aftermath Of The Air India Crash During Take-Off, In Ahmedabad
Bilanţul tragediei aviatice din India a crescut la 279 de morţi. Cel mai...
'Transformers One' Australian Premiere
Soția lui Chris Hemsworth dezvăluie adevăratul motiv pentru care s-au...
Ultimele știri din matinal
alexandra stan si adi istrate la matinalul digi fm
Alexandra Stan & Adi Istrate: Povestea nebună a piesei „Aerul”
haihui2 2025
„Ne-au urmărit cu camerele ascunse” – Cum a fost călătoria HaiHui în Doi în Coreea de Nord
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
Ultimele știri
5 Emanuel Marincau scores his side winnig goal of the match
România a câştigat cu emoţii, 2-1 cu Muntenegru, la debutul în Campionatul European de Fotbal...
Ilie Bolojan, new interim president of the National Liberal Party, Bucharest, Romania - 26 Nov 2024
Bolojan: Vor fi luate măsuri de corecţie a deficitului. Majoritatea sunt nepopulare, dar...
Background,Of,Airplane,Seats,.
Locul 11A, ocupat de singurul supravieţuitor al tragediei aeriene din India, nu e chiar cel...
Iran continues missile strikes on Israel
Iranul a lansat sâmbătă o serie de atacuri împotriva Israelului
OSZAR »